• 2012 (2009)

    Acţiune.
    748

    Un scriitor de romane SF află ceea ce guvernul Statelor Unite ştie de câţiva ani de zile: că scoarţa terestră va fi distrusă din cauza unor colosale explozii solare, lucru prevestit de calendarul mayaş, care considera că lumea se va sfârşi în anul 2012. Pentru scriitor şi familia lui începe o cu

  • The Impossible (2012) Paradisul spulberat

    Acţiune.
    1359

    The Impossible este povestea impresionantă a unei familii captive,alături de alte mii de străini, în timpul uneia dintre cele mai mari catastrofe naturale din istorie. Teroarea este însă diminuată de compasiunea, curajul şi bunătatea oamenilor, în cele mai negre ore din vieţile lor.Maria, (Naomi Wat

  • Knowing (2009) Numere fatale

    Acţiune.
    1106

    Un captivant action-thriller de proporţii globale, filmul NUMERE FATALE aduce omenirea faţă în faţă cu cele mai terifiante previziuni despre viitorul planetei. Acum, John Koestler (Nicolas Cage) este cel care trebuie să lupte împotriva numerelor fatale.

    În 19

  • Sunshine (2007) Lumina Soarelui

    Familie.
    925

    In anul 2057, Soarele este pe cale de a se stinge pentru totdeauna, iar omenirea este in pericol de a disparea. Unica si ultima speranta a Pamantului este Icarus II, o nava spatiala cu un echipaj de opt astronauti, condusi de capitanul Kaneda. Misiunea lor este aceea de a duce in spatiu o bomba nucl

  • Mr. Brooks (2007) Domnul Brooks

    Familie.
    623

    Ganditi-va la dl. Brooks: un om de afaceri de succes, un filantrop, sot iubitor si tata, un adevarat stalp al comunitatii. Toata lumea spune ca este omul perfect.
    Totusi, dl. Brooks ascunde un secret sinistru – e un criminal în serie atat de destept, încat nu l-a suspectat nimeni niciodata. P

  • State of Play (2009)

    Thriller.
    431

    State of Play urmareste o echipa de jurnalisti de investigatii, ce lucreaza alaturi de un detectiv de politie pentru a solutiona misterul mortii asistentei si in acelasi timp amantei unui congressman. Carismaticul congressman Stephen Collins reprezinta viitorul partidului politic din care face p

  • Thick as Thieves - Hoti de onoare (2009)

    Acţiune.
    1008

    Thick as Thieves - Hoti de onoare 2009 Film Online Subtitrat HD Gratis Jack Monahan (Antonio Banderas) este un hot amator a carui viata nu este deloc usoara. Soarta sa se va schimba insa odata cu intalnirea cu Ripley (Morgan Freeman), un coleg de bransa cu un background profesional mult mai bogat d

  • True Grit (2010)

    Aventură.
    675

    Adevăratul curaj este o poveste în stil western despre răzbunare şi onoare, adusă pe marele ecran de Joel şi Ethan Coen, care au adaptat romanul clasic al lui Charles Portis şi au obţinut deja 10 nominalizări la Oscar şi 8 nominalizări la premiile BAFTA, filmul cîştigînd deja un premiu BAFTA pentru

  • Savages (2012)

    Thriller.
    476

    Film online Savages (2012) Protagoniştii sunt întreprinzătorii din Lagnuna Beach, Ben , un budist pacifist şi împăciuitor, prietenul lui cel mai bun, Chon , un fost soldat dn marina americană şi fost mercenar, care au afacere extrem de profitabilă – cultivă cea mai bună marijuana. Cei doi mai au cev

  • Killing Them Softly (2012)

    Acţiune.
    681

    Killing Them Softly (2012) film online hd 720p Filmul este un thriller politist regizat de Andrew Dominik. Filmul spune povestea lui Jackie Cogan (Brad Pitt) un bataus angajat de mafie sa investigheze si sa puna la punct lucrurile dupa un jaf ce are loc in timpul unei partide de poker aflata sub

  • The Paperboy (2012)

    Thriller.
    471

    The Paperboy (2012) Film online hd 720p Hillary Van Wetter a fost incarcerat pentru asasinarea unui serif lipsit de scrupule. Charlotte Bless, o femeie misterioasa, ii trimite scrisori lui Van Wetter, desi acesta nu o stie, dar ea e indragostita de el si vrea sa se casatoreasca. Prezenta lui Cha

  • The Siege (1998)

    Thriller.
    447

    BRUCE WILLIS si DENZEL WASHINGTON ofera actiune si scene fierbinti in acest thriller care te tine legat de scaun si apartine regizorului filmelor Courage Under Fire si Glory. In momentul in care un autobuz aglomerat explodeaza in Brooklyn si niste evenimente sangeroase isi fac aparitia pe strazi

  • Sleep Tight (2011)

    Thriller.
    709

    Cesar e un administrator la o cladire destul de aratoasa din Barcelona, care pare un barbat bland si atent, insa sub suprafata aceasta se ascunde o fiinta haotica si incontrolabila. Serviciul lui Cesar e unul de criza, caci presupune ca el sa fie si portar si mester si agent de securitate. Perso

  • Hell Ride (2008)

    Thriller.
    384

    Hell Ride este o poveste care portretizeaza ideal conceptul de razbunare in lumea motociclistilor din ziua de azi. Hell Ride este povestea motociclistului Pistolero, care cu multi ani in urma avea o iubita pe nume Cherokee. Dar cand aceasta este violata de o banda rivala de motociclisti 666 si l

  • Lincoln (2012)

    Dramă.
    783

    Lincoln 2012 Film Online Subtitrat HD Gratis Al şaisprezecelea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, Abraham Lincoln, va conduce Nordul spre o mare victorie împotriva Sudului în timpul Războiului Civil American (1861-1865). Astfel Abraham Lincoln este primul preşedinte american care a abolit s

  • Resident Evil: Retribution [2012]

    Thriller.
    438

    T-virusul creat de Umbrella Corporation continuă să facă ravagii pe Terra, transformând populaţia globului în legiuni de strigoi care ucid tot ce mişcă. Ultima şi singura speranţă a speciei umane, Alice (Milla Jovovich) se trezeşte la viaţă in interiorul buncărului impenetrabil unde Umbr

  • Argo (2012)

    Istoric.
    1158

    Nici un film fiind prezentat de către acest an a Festivalului International de Film din Toronto stârnit interesul nostru la fel de mult ca și regizoral Ben Affleck a urmări până la Town. Argo, bazat pe o poveste adevărată și încearcă Affleck, Bryan Cranston, John Goodman și A

  • 28 Weeks Later

    Dramă.
    736

    La sapte luni dupa ce un virus mortal a decimat populatia Marii Britanii, armata Statelor Unite declara incheiat razboiul impotriva infectiei si confirma faptul ca poate reincepe reconstructia tarii. Printre refugiatii care se intorc acasa este si o familie in interiorul careia se ascunde un mar

  • Centurion

    Acţiune.
    1265

    In anul 117 e.n. Imperiul Roman se extinde din Egipt in Spania si in Est, pana la Marea Neagra. Insa in timpul invaziei provinciei Britannia un atac neasteptat al pictilor asupra unui punct de observatie in teritoriul inamic le creaza dificultati ro

  • The Uninvited

    Dramă.
    1009

    The Uninvited este povestea care se centreaza in jurul Anei, care se intoarce acasa, dupa ce a petrecut o perioada de timp in spital pentru refacere, dupa moartea tragica a mamei sale. Dar ea nu este pregatita pentru schimbari majore, mai ales cand e

« 1 2 3